Se poartă acum destul de mult în rândul tinerilor tenișii de tip Converse. Aceștia sunt încălțări ușoare din pânză colorată și talpă de cauciuc, de obicei de culoare albă. Fiind de pânză sunt foarte ușor de personalizat prin serigrafie, broderie sau transfer termic.
Ideea constă în înființarea unei mici firme ce are ca obiect de activitate personalizarea acestor teniși. Clientul își poate alege un model predefinit sau își poate folosi imaginația pentru a crea propriul său model. Modele ce vor fi imprimate pot fi realizate de studenți la Arte Plastice iar pentru imprimare pot fi folosite mașini automate operate de un personal redus numeric.
Prețul en-gros pentru acești teniși poate coborî chiar în jurul sumei de 20 lei iar o pereche personalizată s-ar putea vinde ușor cu 100 lei.
Firma și-ar putea desfășura activitatea de comerț doar online.