May
16
Postat la categoria (servicii, software)

Se dă o situaţie: eşti într-o ţară străină, nu cunoşti limba localnicilor, nu ştii unde eşti şi nici cum să ajungi la hotelul unde eşti cazat. Poate ai băut şi vreo două beri şi nici bani nu mai ai.

Ce faci? Foloseşti o aplicaţie pentru smartphone-uri cu modul GPS ce funcţionează în modul următor:

La apăsarea unui buton se trimite către o companie de taxiuri din baza de date a aplicaţiei un mesaj SMS ce conţine: locaţia ta curentă (obţinută pe baza GPS-ului telefonului) şi locul unde vrei să ajungi. Se presupune că în momentul în care ai ajuns în oraşul respectiv ai încărcat în aplicaţie locaţia hotelului unde locuieşti.

Inima acestui sistem e un site unde companiile de taximetre se pot înscrie pentru a fi disponibili în baza de date. De asemenea, utilizatorii îşi vor crea un cont pe site ce va fi încărcat cu o sumă de bani. După folosirea serviciului din suma respectivă se va retrage costul călătoriei (calculat automat pe baza locaţiilor GPS) şi va fi transferat către compania de taximetre.

Monetizare: compania care deţine site-ul va obţine profit fie din impunerea unei taxe la înscrierea unei firme de taximetre, fie dintr-un comision aplicat clientului final pentru fiecare folosire a serviciului.



Lasa un comentariu
Nume: 
Email: 
URL: 
Comments: